Al „patrulea balaur”: FMI între salvare și dependență

Pe surse am aflat că Fondul Monetar Internațional (FMI) a suspendat ultima tranșă de aproximativ 170 de milioane de dolari, dintr-un total de 795 milioane. Sincer vorbind, este o lovitură serioasă pentru bugetul țării, dar și pentru imaginea de „lider al reformelor” pe care o cultivă guvernarea.

Desigur, ni se spune — inclusiv de către Marian “Viteazul”— că „nu este o catastrofă”. Și poate că are dreptate.

Dar, dacă tot s-a ivit prilejul, nu pot să ratez ocazia de a-mi exprima toate frustrările personale și rezervele față de FMI și, prin extensie, față de alte instituții internaționale care ne țin sub un control financiar și politic constant, uneori subtil, alteori fățiș.

Oficial, misiunea Fondului Monetar Internațional este de a promova stabilitatea economică și financiară globală, sprijinind țările membre în menținerea echilibrelor macroeconomice și în dezvoltarea unei economii durabile.

O formulare impecabilă, fără îndoială.

Dar între formulă și realitate se cască adesea un hău: condiționalități rigide, reforme forțate, austeritate fiscală și o dependență crescândă de împrumuturi care, de multe ori, țin țările mici într-un cerc vicios al „ajutorului perpetuu”.

Des FMI se prezintă ca un doctor al economiilor în dificultate, cu rețete de stabilizare și echilibru macroeconomic. Dar, în realitate, rolul său seamănă adesea mai mult cu cel al unui creator de dependență: oferă împrumuturi care tratează simptomele, dar nu vindecă boala structurală.

În cazul Republicii Moldova, acest model este vizibil cu ochiul liber:

• fiecare program de finanțare vine cu condiționalități stricte — reducerea cheltuielilor publice, creșterea taxelor, reforme administrative și juridice care trebuie implementate la termen scurt;

• nerespectarea acestor condiții, chiar și parțial, poate duce la amânarea sau blocarea tranșelor, exact cum se întâmplă cu cele 170 milioane de dolari recent suspendate;

• deși scopul este justificat pe hârtie — stabilitatea macroeconomică și dezvoltarea durabilă — costul social și politic este adesea ignorat: crește șomajul, scad salariile și pensiile reale, iar populația resimte direct austeritatea.Apar turbulențe politice și sociale care duc la apariția curentelor populiste și extremiste.

Câteva opinii stric personale :

1. Austeritate impusă – Guvernele ajung să implementeze politici dure pentru a nu pierde finanțarea, chiar dacă acestea frânează dezvoltarea socială.

2. Reforme „standardizate” – Unele programe ignoră specificul local, tratând țări cu contexte economice și sociale complet diferite în același fel.

3. Influență politică externă – greu de digerat pe plan local.

4. Dependență de împrumuturi – În loc să stimuleze autonomia economică, programele FMI pot crea o relație de dependență permanentă.

Istoria recentă oferă numeroase exemple de programe FMI care au generat efecte negative puternice:

• Asia de Sud-Est (1997–1998): în timpul crizei financiare, împrumuturile FMI pentru Indonezia, Thailanda și Coreea de Sud au impus reforme rapide și austeritate fiscală. Rezultatul? Recesiune profundă, pierderea locurilor de muncă și proteste masive.

• Argentina (2001): programul FMI de stabilizare și împrumuturi masive nu a prevenit prăbușirea economică; conversia rigidă a monedei și austeritatea impusă au dus la colaps bancar și proteste sociale violente.

• Grecia (2010–2015): planurile de salvare FMI–UE au adus stabilitate macroeconomică pe hârtie, dar austeritatea extremă a dus la recesiune prelungită, șomaj de masă și tensiuni sociale majore.

• Rusia 1998: dezastru total.

Dacă sincer, ar fi bine să ne rupem de FMI, doar că… nu prea putem. Avem nevoie de resurse pentru bugetul național, dar și de „auditul” lor, perceput de alți finanțatori ca o ștampilă de bonitate.

Și dacă ați citit până aici, vă expun și cauza reală care a dus la suspendarea finanțării. Este, desigur, o versiune personală — luați-o ca atare. Oficial, motivul cred ca va fi „nerealizarea reformelor structurale, lupta cu corupția” etc., cam tot ce au menționat rapoartele recente ale Comisiei Europene . Dar există și ceva în plus.

Este vorba de o supărare personală a unor funcționari FMI, care nu au reușit să impună conducerii țării anumite decizii pe care eu le consider un fel de “băgare” în treburile interne. Exemple concrete:

• Schimbarea conducerii BNM, moștenită de la Plahotniuc, și numirea pe criterii politice a membrilor Consiliului de Administrație; plus unele modificări legislative care ar limita independența BNM. FMI a fost categoric împotriva.

• Schimbarea doamnei Dragalin de la conducerea Procuraturii Anticorupție și stoparea reformei promise — lipsă de suport logistic, clădire, cadre. E de notorietate relația amicală a doamnei procuror cu staff-ul local FMI. Un fel de americanii cu americanii.

Nu că nu ar fi pertinente unele dintre pretenții — multe au sens și ar trebui implementate — dar totul trebuie să aibă o limită și să se facă cu decență.

Rămâne speranța că, în urma concluziilor de după acest episod, următorul program FMI se va axa exclusiv pe stabilitatea macroeconomică, fără interferențe excesive în politica internă sau în conducerea instituțiilor ststului.

Sursa: Ion Sturza, FaceBook