Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața petrolieră din Republica Moldova ar putea trece prin cea mai importantă schimbare de acționariat din ultimul deceniu. Grupul KazMunayGas din Kazahstan ia în calcul vânzarea unei părți din KMG International – compania care controlează Rompetrol în toată regiunea.
Mișcarea vine într-un context în care și principalul concurent, Lukoil-Moldova, se află la rândul său pe lista activelor scoase la vânzare, după sancțiunile aplicate de autoritățile americane.
Planul Kazahstanului: privatizare în două etape
Agenția pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan propune vânzarea a până la 50% din acțiunile KMG International N.V. printr-o licitație deschisă, derulată în două etape, între anii 2026 și 2027, notează mold-street.com.
Potrivit presei kazahe, scopul tranzacției este atragerea unui partener strategic. KMGI controlează 28 de companii în România, Elveția, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Turcia și Kazahstan, operează două rafinării în România (Petromidia și Vega), un complex petrochimic, mai multe terminale și o rețea de aproximativ 1.400 de stații sub brandul Rompetrol.
De altfel, vânzarea activelor KazMunayGas – inclusiv Rompetrol-Moldova – era prevăzută inițial pentru perioada 2023–2024, fiind parte din programul de privatizare 2021–2025.
Investiții mari, randamente mici
În peste 20 de ani de prezență în România și Republica Moldova, grupul kazah ar fi investit aproximativ 7 miliarde de dolari, în special în rafinăriile românești. Totuși, investițiile nu ar fi generat randamentul așteptat.
O tentativă anterioară de vânzare către grupul chinez CEFC a eșuat, iar activele au fost implicate periodic în controverse – de la acuzații de fraudă până la incidente industriale.
Rompetrol Moldova – între expansiune și dispute de piață
Rompetrol Moldova rămâne unul dintre cei mai mari jucători locali, cu o rețea de 97 de stații. Compania se prezintă drept „cel mai mare furnizor de produse petroliere din țară”, cu o cotă totală de piață de 44%, mai mare decât cea a Lukoil-Moldova.
În raportul pentru 2024, compania indică însă o cotă de 38,3% (dintre care 28,4% pe retail).
În 2021, o investigație a Consiliului Concurenței a scos în evidență coordonări nepermise de preț între șase companii, inclusiv Rompetrol. Sancțiunea aplicată anul trecut companiei a fost de circa 191,8 milioane de lei.
Rompetrol a contestat decizia în instanță și a solicitat suspendarea executării. Pe 26 august 2024, instanța a suspendat aplicarea sancțiunii până la finalizarea procesului. În dosar au avut loc deja trei ședințe, următoarea fiind programată pentru începutul anului viitor.
Schimbări de management și dialog cu autoritățile moldovene
Săptămâna trecută, în cadrul unui turneu regional, noul CEO al Rompetrol – Erik Sagiyev, numit în aprilie 2025 – s-a întâlnit cu ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.
Rompetrol Moldova este deținută de KMG International Group N.V. (Țările de Jos), parte a KazMunayGas. Din august 2025, compania este condusă de Malik Tulekov.
O companie mare, cu cifre mari
• capital social: 25,72 milioane lei
• peste 1.000 de angajați – de patru ori mai mulți decât Lukoil-Moldova
• venituri 2024: 9,7 miliarde lei (+4,5% față de 2023)
• profit 2024: 110,66 milioane lei (+61% față de 2023)
Compania operează și două depozite de carburanți – în Chișinău și la Giurgiulești, acolo unde se află singurul port al Republicii Moldova capabil să gestioneze nave maritime.


